Anul trecut, prin iunie, mai exact cu 2 sapt inainte de bac, ma intorceam cu prietenii din club.Abia intrasem pe Cheiul Dambovitei cand ne-am dat seama ca celalalt grup de prieteni ramasese in urma. Atunci am oprit pe dreapta sa-i asteptam si pe ceilalti. Nu cred k am stat 20 secunde, cand ma uit in spate si vad botul unui Mercedes S Classe la juma’ de metru de noi. Am vrut sa-i atentionez si pe ceilalti dar n-am mai apucat.Datorita impactului foarte puternic am dat nasul de tetiera din spate(stateam pe bancheta din spate), am venit cu capul in tetiera din fata dupa care am alunecat si am ajuns in spatiul dintre bacnheta si scaun. Am simtit sangele pe nas instantaneu. Toti ceilalti pasageri (3 la numar,printre care si sora mea)au avut rani f usoare. Politia ajunsese la fata locului intr-un minut ( il urmarea pe tipul cu Mercedesu), ambulanta in 5 min (era la 2 min de locul in care ne aflam), ma rog, tot tam-tamul specific unui accident rutier. Tipul care intrase in noi avea 22 ani, masina nu era a lui ci a firmei la care lucra, era beat, a trecut pe rosu in intersectie si era alergat de politie.
La spital doctorii au spus k n-am nimic grav, mi-au facut o radiografie, m-au consultat si mi-au dat drumu acasa.
Toate bune si frumoasa, pana sambata seara, la o sapt dupa accident (deja intrasem in “vacanta pregatitoare” pt bac) cand au inceput durerile de nas si cap. Dureri din ce in ce mai puternice.
Duminica dimineata am fost la Coltea, plansa toata, dupa 30-45 min ma consulta - aveam traume in urma accidentului, si inceput de sinuzita. Tratament si bani la doctor.
Duminica seara si mai rau: nu mancam nimic, luam Ketonal, dormeam o ora, iar ma trezeam, iar luam ketonal. Mama intrase in panica. Am mers seara la Floreasca. Dupa 45-50 min ma consulta asistenta - n-am nimic grav, rauma de la accident. Alt tratament, alti bani pt asistenta.
Luni aceleasi simptome, desi eram sub tratament, numai Ketonalul ma mai linistea. Dupa amiaza la spitalul Colentina, doctorita de acolo foarte rapid m-a consultat (dupa ce a vorbit la tel vreo 10 min) si pe un ton sever: n-are doamna nimic! Alt tratament, alti bani in buzunar.
Marti eram cadavru viu.Toti colegii invatau pt bac, eu nu stiam cum sa iau mai multe Ketonale. Se mama neputincioasa la mine si se abtinea sa nu planga. La recomandarea unei prietene de familie am mers la Panduri, specializat pe ORL.
M-a consultat o doctorita, deja se formase un hematom in nas (era o pungulita cu cheaguri de sange si puroi care isi croia drum spre creier). M-a luat de mana, le-a spus parintilor k imi va face o mica incizie. M-a dus in sala de operatii, m-a pregatit pt operatie, asistenta ii pregatea ustensilele, etc.Mi-a facut injectie in nas (anestezie locala) si a inceput cosmarul. Nu dau toate detaliile, n-am sa spun decat ca am simtit (am simtit pt k anestezia nu si-a facut efectul din cauza infectiei) cum tragea, scotea, impingea tot felu de ustentile pe care eu nu le vedeam, fiind intinsa pe spate si cu lacrimi la ochi datorita durerii. Am auzit knd a spus: da-mi bisturiul. Am inabusit un scancet, pan’ la urma aveam 19 ani, nu puteam sa plang k un copil. A taiat hematomul (din ambele nari) iar la sfarsit a impins in nara stanga drenul foarte rapid (ca si cum ai baga pixul inapoi in penar) si a impins pana in zona fruntii. Am tipat si am zis cu voce inabusita k ma doare. Mai avea 3 min(credea k asa ma mai linisteste).
Knd am coborat de pe masa de operatie aveam nasul de 3 ori mai mare, simteam ca sta sa explodeze de durere si de umflat ce era. Am luat-o inainte de nebuna, vroiam sa-i vad pe parinti, iar knd i-am vazut am inceput sa plang. Am vazut cum i s-au inmuiat picioarele tatei, m-a luat in brate si m-a dus la masina. Binteles, alt tratament si bani la buzunar (mult mai gros de data asta). A fost o noapte de cosmar. Am facut o injectie f puternica, recomandata in cazuri de urgenta, am luat 2 Ketonale (am vrut sa-l iau pe al 3lea pe furis dar am fost prinsa), mama a dormit cu mine sa ma supravegheze, eu n-am dormit deloc.
Miercuri dim iar la Panduri, mi-a scos pansamentul ( mom in care am crezut k mi-a rupt nasul cu totu’), m-a curatat, m-am dus la liceu si mi-am sustinut atestatul dupa care iar m-am intors la spital, m-a curatat, mi-a facut injectie si mi-a dat drumu. Am fost iar la Colentina sa fac tomografie: aveam osul spart in 2 locuri, zgarciul era zob (la cea mai mica lovitura riscam sa raman fara nas, la propriu), eram plina de puroi in zona ochilor, nasului si putin in zona fruntii.
Faceam zilnic 2 injectii, 3 flacoane dierite, picaturi pt nas non stop.
Vineri am fost la o policlinica din zona pt un control, noi fiind convinsi k ma recuperam si eram ok, insa SURPRIZAA!Iar se formase hematom…
Am avut o reactie puerila si violenta, dar am fost convinsa de mama sa ma las chinuita a 2-a oara. N-a mai fost k 1 oara, doctora aceasta fiind mult mai blanda, m-a taiat la o singura nara si a fost mama acolo si m-a tinut de mana.
Tot weekendul am stat cu dren in nas, am incercat sa repet ceva pt bac, iar duminica seara l-am scos. Luni dim am fost la examinare, doctorita mi-a dat OKul iar dupa amiaza m-am prezentat la proba orala - Limba si Literatura Romana.
Dupa terminarea “examenului de maturitate” am fost la control, de rutina pt mine, dar bineinteles, cum numai mie mi se poate intampla, trebuia sa fac o a 3-a operatie, chipurile f usoara si rapida. De data aceasta, nasul meu s-a vindecat anapoda (s-a lipit cornetul de nas, ceva de genu) iar creierul nu primea destul oxigen.
Mai am uneori dureri de nas, mici sangerari, nu sunt grave, dar eu operatia nr.3 n-o mai fac.
A fost o experienta care m-a marcat pe viata. Cateva luni nu am traversat singura strada sau traversam numai cu cineva de mana (ceea ce se mai intampla si in prezent), tremuram la orice claxon, pur si simplu eram terorizata. Cu cateva sedinte la psiholog am depasit teama de masini, dar de doctori niciodata. Frica de masini am avut-o in urma operatiei.
Iar parintii… cat au umblat cu mine, cat au cheltuit, cat n-au dormit, cat s-au framantat.. parintii tot parinti raman.
Cretinul care a provocat accidentul stia ce patisem, dar m-a vizitat cand aveam “aspect placut” si la amenintarile tatalui meu.
NEPASARE … fie ca este de la om la om, fie din partea cadrelor medicale care mai presus de omenie, au o datorie profesionala.
Submited by: fragma