NOI DECIDEM

Titlul: Spitalele din Iasi

Articol: Citeam si eu articolele de pe aici si am vazut la un moment dat ca cineva recomanda spitalele din Iasi. Sa va spun eu ce-am patit cu spitalele din Iasi.

In septembrie 2008, imi facusem planuri cu prietenii sa mergem la munte. Toate bune si frumoase, fac bagajul si la ora 10 cand sa ies pe usa, ma striga tata (care statuse in pat toata dimineata) si imi zice sa chem de urgenta salvarea ca el se simte foarte rau. Tata nu e genul care sa se planga, asa ca m-am speriat ingrozitor cand l-am vazut in starea aia si am sunat la 112. Mi-a raspuns o domnisoara care m-a tinut 15 minute in telefon, timp in care eu plangeam si o rugam sa trimita cat mai repede ambulanta. Mi-a zis sa cobor in fata blocului si sa astept ca vine in 10 minute maxim. Eram doar eu cu tata acasa si mi-era frica sa-l las singur,asa ca mi-am sunat si un prieten sa vina.

Si cum stabilisem cu domnisoara din telefon, am coborat jos, in timp ce prietenul meu, care venise in mai putin de 2 minute, a stat sus cu tata. Si am asteptat 10 minute, apoi 20, si tot asa. Dupa mai bine de 2 ore, a sosit si ambulanta, o dacie papuc de pe vremea bunicii (trist…). A urcat sus domnisoara asistenta, s-a uitat la tata si a stabilit ca trebuie dus la spital de urgenta.
Si uite asa il forteaza pe tata sa mearga singur pana la “ambulanta”. Pe mine nu m-au luat in ambulanta ca nu era loc, pana si tata statea cocosat (nici vorba sa stea intins), asa ca am mers in urma cu masina prietenului pana la Spiridon. La Spiridon l-au tinut in masina in timp ce domnii de acolo vorbeau. Fara macar sa-l dea jos din masina sau sa se mai uie la el, il trimit la Parhon (alt spital) pt ca nu era de competenta lor.

Ne-am urcat si noi in masina si ne-am dus dupa ambulanta (n-am stiut ca se duc la Parhon decat atunci cand am ajuns acolo, pentru ca n-a binevoit nimeni sa vorbeasca cu mine sau cu tata). La Parhon am stat pe coridoare inca vreo 2-3 ore fara sa ne bage nimeni in seama. Intr-un final, o doamna doctor ne-a primit, s-a uitat la tata si a decis ca nici acolo nu era de competenta lor si ca trebuie dus la Urgente nu stiu pe unde. Nici macar ambulanta nu ne-au pus la dispozitie, asa ca l-am urcat in masina prietenului si ne-am dus la cel de-al 3lea spital. Acolo l-au asezat pe un pat si l-au uitat la propriu acolo. Vedeam cum se perinda doctori si asistente pe langa el, dar nimeni nici nu se uita la el, in timp ce starea tatei deja se agravase (tin sa mentionez ca deja se facuse vreo ora 4-5 dupa amiaza).

In acel moment mi-am dat seama ca daca ma mai incred mult in “sistem”, nici nu vreau sa ma gandesc unde s-ar fi putut ajunge. Asa ca am apelat la “relatii”. Din fericire pentru mine, avem niste prieteni de familie mai sus-pusi. Domnul “pila” a sosit in 10 minute si tin sa va zic ca toata problema s-a rezolvat apoi in 20 de min. Tatal meu a fost dus DIN NOU la Spiridon (dintr-o data, era de competenta lor) si a fost internat. A fost tratat bine, aici nu am nimic de comentat. Pacat insa ca am avut nevoie de interventia “pilei”…

Si uite-asa, abia pe la ora 7-8 seara am fost sigura ca tata are parte de ingrijiri medicale. Ii multumesc insa lui Dumnezeu ca nu apucasem sa plec pana cand mi-a zis tata sa sun la salvare. Nu stiu  ce s-ar fi intamplat daca tata ar fi trebuit sa se descurce singur, in starea in care era.

Submited by: Oana - Iasi

     Titlul: BioMedica

     Articol: Incep prin a preciza ca doresc doar sa atentionez, sunt constienta ca nu am sanse sa fac o reclamatie valida, din moment ce nu am documente si toata patania s-a desfasurat “pe gura”.

Joia trecuta, pentru prima si acum si ultima oara, cu programare la clinica particulara Biomedica, din recomandarea unei cunostiinte, ma duc la un control ginecologic la doamna doctor Russu.
Totul frumos, intru, ma asez, si incep sa raspund la intrebarile pentru aflarea istoricului meu medical. Boli in familie, etc… Apoi aflu cu stupoare, in cadrul examenului propriu-zis, ca as fi infectata cu virusul HPV, tulpinile 6 si 11. Stupoare, mai ales ca acum 6 luni, la control, in alta parte, toate analizele bune, totul ok.

In fine, intreb ca orice om speriat, ce anume am, cum se manifesta… raspuns in termeni medicali, pe care eu nu ii inteleg, politehnista fiind. Nu-i nimic, imi pastrez totusi calmul si o mai rog o data sa imi explice, mai pe intelesul meu. Primesc un raspuns in 2 peri. Urmeaza apoi discutii de 15 minute despre purtatul sutienului, despre cel cu care am o relatie de 9 luni, deci direct interesat, dar nu despre starea lui de sanatate, ci despre reactia tatalui meu cand va afla de aceasta treaba “o sa ii rupa capul”. Bun. Ies, platesc 165 de lei toata afacerea.

Bunica mea, doctor, la pensie ce-i drept, ma linisteste imediat, dat fiind faptul ca starea mea de sanatate nu s-a modificat, si ajung in final acasa unde dau search pe wikipedia… HPV 6 si 11. nu cred ca mai e nevoie sa precizez ca nu ma incadram in simptomele de acolo, rescpectiv eruptii cutanate dureroase si alte asemenea.
Ma duc la laboratorul unde imi recomandase dr. Russu sa imi fac analizele. 350 ron si o doamna care mai avea putin si ma scuipa in fata. Plec fara analize, gasesc alt laborator, si stupoare… n-am nimic.

Totul a fost un teatru pentru a ma convinge sa imi fac vaccinul HPV. Care se face in 3 doze si costa in total 1500 de ron. Norocul meu a fost ca in jurul meu, bunica si mama, au fost oamenii cu o pregatire medicala, si rationali, pentru ca eu deja intrasem in panica.

Imi pare rau ca nu exista dovezi fizice ale diagnosticului pus de asa-zisa doamna doctor, totul a fost o discutie, presarata pe alocuri cu “extirpare cu laserul de pe vulva”, a ce nu ma intrebati, ca nu stiu, pentru ca in momentul de fata ar fi avut o plangere la Colegiul Medicilor.

Ma tot gandesc ce s-ar fi intamplat cu o alta persoana, care nu ar fi avut in preajma persoane cu un minim de bun-simt, si calm. Ar fi platit peste 2000 de ron, si-ar fi facut un vaccin inca netestat complet, si ar fi ramas cu niste traume psihice serioase. Asa ca aveti mare grija unde si cum va duceti, mai ales la recomandari, pentru ca la noi nimic nu garanteaza calitatea actului medical. Am fost la particular, am avut halatel, papucei, un cabinet frumos, si am plecat cu nervi si teama.

     Submited by: Alexandra

Mda… am ramas placut surprinsa de faptul ca am mai citit aici un articol despre Spitalul Judetean din Tulcea, unde serviciile oferite de cadrel medicale lasa de dorit, foarte mult.
In decembrie 2006, intr-una din zile, tatal meu (stand acasa) s-a hotarat sa o conduca pe mama la munca. Au plecat! … La un moment dat o aud pe mama intrand in casa si o intreb foarte mirata, \”tata unde este?!\” Ea mi-a raspuns ca la spital. Eu intreb: de ce?! Normal. Intr-adevar tatal meu se plangea de faptul ca respira greu si ca i s-a umflat burta, in schimb ii era teama de spitale si la insistentele mamei s-au dus la Spitalul Judetean din Tulcea pt. un mic control.

Dr. de acolo cand l-a vazut i-a spus ca il interneaza. Intre timp mama s-a intors acasa pentru niste schimburi, o cana, o lingura etc. I-am lasat un telefon mobil, de pe care i-am spus sa ma sune daca se intampla ceva, daca vrea ceva etc. L-au trecut pe tratament de antibiotice, intensiv si alte pastile pentru inima. Eu lucram pe atunci in ture, si imi permiteam sa ma duc dimineata pe la el, sa-i duc cam ce vrea el sa manance, oricum va dati seama ca mancarea era groaznica. Pe 5 decembrie am fost la el sa il vad, era palid la fata, zici ca mai avea putin si ne parasea, el zicea ca era bine dar de fapt nu era deloc, imi spunea sa am grija de mama sa fiu cuminte etc, etc. Deja tata isi facuse un obicei, din a da bip cand vroia sa ne mai zica cate ceva. Pe 7 dec,  dupa amiaza pe la 12.00 vad ca ma suna tata. Dar ciudat era ca suna, nu dadea bip.

Mi s-au muiat picioarele! Am respins, am sunat, am auzit alta voce de barbat decat cea a tatalui meu, si mi s-a spus sa vin la spital ca tatal meu patise ceva. Am ajuns acolo intr-un suflet de repede, si cand l-am vazut… mi s-a rupt inima in 2 de durere, il vedeam cum se chinuie, aflasem intre timp de la cel care mi-a dat telefon (un pacient) ca avusese un accident vascular, si ca l-au mutat la neurologie, pana atunci fusese la cardiologie. zici ca era un animal, se chinuia singur, nu putea sa se miste, sa vorbeasca, era plin de nevoi pana la gat, …. a zimbit putin, ceea ce mi-a dat de inteles ca m-a recunoscut, si plangeam de rupeam pamantul langa el, incercam sa-l fac sa se linisteasca si asa a inceput cosmarul.

Am sunat-o pe mama in primul rand… restul familiei dupa aceea, pe doctori ii durea in fund de ceea ce s-a intamplat. Diagnostic: \”sa va pregatiti de inmormantare\” : Pentru o tomografie am asteptat cel putin 8 ore, ei in spital nu aveau asa ceva si nici acum nu au, trebuia mutat din pat pe targa de noi membrii familiei (mama si fiica, ceilalti trei, baietii, nu erau in localitate), pentru ca personalul… avea altceva de facut, trebuia chemata ambulanta tot de noi, trebuia nu stiu unde naiba pe ce straduta  sa ii faca o tomografie si iarasi carat la spital si iarasi transferat de pe targa in pat, mai cu seama ca tata era destul de dolofanel.

Vestea buna este ca tatal meu traieste si acum, tot cu paralizie pe partea dreapta, nu poate sa vorbeasca, se duce la toaleta singur, mananca singur, dar nu se poate descurca singur. Asta cat de cat este partea frumoasa. Partea cea mai proasta este ca … pe biletul de externare scria ceva de genul precum ca noi am solicitat ambulanta, iar medicul a constatat la domiciliu ca acesta suferise un accident vascular  acasa,nici decum in spital. Si de fapt Medicii lau adus pe tatal meu in starea in care este, si-au batut joc de el, ca de toti pacientii de altfel din spital, si i-au administrat antibiotice, fara macar sa ii faca analize medicale inainte.

Sincera sa fiu acum nu imi aduc aminte numele medicului dar oricum este unul foarte scarbos si nesimtit si merita numai pumni si carnita pentru ceea ce a facut si ceea ce inca face. Si in afara de asta, de fiecare data cand vrem sa ne ducem cu el la un spital de recuperare din tara, trebuie sa ii omenesti pe toti, ca altfel nu iti da scrisoare medicala, nu ii da insotitor, etc. Niste nenorociti…!

Submited by: Dada…

Intotdeauna am fost o persoana relativ bolnavicioasa.
Raceam din orice si imi rupeam oasele foarte usor. Iar in fiecare luna am avut mereu probleme cu menstruatia.
Ducandu-ma la ginecolog , mi-a fost prescris un tratament cu anticonceptionale , ca sa imi regleze ciclul menstrual si pentru a stopa durerile. In sfarsit, urmam de cateva luni acest tratament , eram relativ bine desi ma ingrasasem foarte mult , si aveam greturi destul de mari cand le luam. Imi venise menstruatia iar in primele doua zile nu am avut probleme. Insa a treia zi , ma simteam cam ciudat , si am incercat sa merg la baie sa fac un dus. Iar acolo a inceput totul . Am simtit cum incep sa transpir si cum ma dor toate , sincer nu stiu cum de am avut puterea sa ma misc din baie pana in pat , unde am inceput pur si simplu sa ma zvarcolesc de durere, simtem ca se rupe ceva in mine , si sangeram abundent. Ca o gluma personala de-a mea , ma simteam ca o shaorma , de parca cineva imi taia tesuturile pe dinauntru bucata cu bucata.
Mi-am gasit puterea de a o striga pe mama , care era in bucatarie, iar cand a venit a ramas pur si simplu socata. A pus mana pe telefon si a sunat la salvare. Aceasta a sosit dupa 10 minute si m-au pus sa ma ridic in picioare si sa ma urc singura in ambulanta. Ajunsa la spital am fost pusa sa stau pe un scaun 20 de minute , desi sangeram abundent si eram semi-constienta.
Intr-un final , m-au bagat intr-o sala, unde doctorita i-a spus mamei ca am un avort spontan.
Mama saraca a inceput sa planga, in timp ce eu incercam sa le explic ca nu’s fecioara Maria, si ca nu s-a pogorat duhul sfant peste mine ca sa raman gravida asa cu una cu doua si in plus menstruatia imi venise cu 3 zile in urma.
Asistentele se uitau cu lehaminte la mine , in timp ce m-au pus sa ma asez pe un pat , ca sa imi faca o injectie pentru dureri. Dupa aceea, desi nu ma calmasem deloc, a venit o asistenta de vreo 18 ani, foarte impiedicata si incredibil de fericita ca recolteaza pentru prima oara sange. Stiu cum sunt venele sparte si nu imi plac deloc, in plus nu sunt un cobai pentru experimente. Evident mi-a spart 2 vene, pana cand a reusit sa imi ia sange pentru analize.
Am mai agonizat acolo in jur de ora  pana cand s-a gandit cineva sa vina, insa nu aveau inca nici un rezultat. Mi s-au mai facut injectii pentru stoparea hemoragiei, mama cred ca daduse bani la fiecare asistenta doar ca sa fiu bagata in seama. Am fost dusa intr-un final la chirurgie, unde mi-au spus ca am o simpla hemoragie, “normala” pentru varsta mea. Mi-au scris o reteta , mi-au dat un algocalmin si apoi m-au trimis acasa.
Fara consultatie , fara rezultatul analizelor ( doar o asistenta care a vrut sa recolteze sange pentru prima oara), fara mila, fiindca aratam ca o mumie scoasa din filmele de groaza, doar incompetenta si indiferenta. As fi putut sa mor acolo, ca nu se deranjau.
Am oprit dupa capul meu tratamentul cu anticonceptionale , si de atunci nu am mai avut probleme, cu exceptia durerilor lunare. Insa, la spital nu mai merg cat oi trai!

Submited by: Andreea

Anul trecut, prin iunie, mai exact cu 2 sapt inainte de bac, ma intorceam cu prietenii din club.Abia intrasem pe Cheiul Dambovitei cand ne-am dat seama ca celalalt grup de prieteni ramasese in urma. Atunci am oprit pe dreapta sa-i asteptam si pe ceilalti. Nu cred k am stat 20 secunde, cand ma uit in spate si vad botul unui Mercedes S Classe la juma’ de metru de noi. Am vrut sa-i atentionez si pe ceilalti dar n-am mai apucat.Datorita impactului foarte puternic am dat nasul de tetiera din spate(stateam pe bancheta din spate), am venit cu capul in tetiera din fata dupa care am alunecat si am ajuns in spatiul dintre bacnheta si scaun. Am simtit sangele pe nas instantaneu. Toti ceilalti pasageri (3 la numar,printre care si sora mea)au avut rani f usoare. Politia ajunsese la fata locului intr-un minut ( il urmarea pe tipul cu Mercedesu), ambulanta in 5 min (era la 2 min de locul in care ne aflam), ma rog, tot tam-tamul specific unui accident rutier. Tipul care intrase in noi avea 22 ani, masina nu era a lui ci a firmei la care lucra, era beat, a trecut pe rosu in intersectie si era alergat de politie.
La spital doctorii au spus k n-am nimic grav, mi-au facut o radiografie, m-au consultat si mi-au dat drumu acasa.
Toate bune si frumoasa, pana sambata seara, la o sapt dupa accident (deja intrasem in “vacanta pregatitoare” pt bac) cand au inceput durerile de nas si cap. Dureri din ce in ce mai puternice.
Duminica dimineata am fost la Coltea, plansa toata, dupa 30-45 min ma consulta  - aveam traume in urma accidentului, si inceput de sinuzita. Tratament si bani la doctor.
Duminica seara si mai rau: nu mancam nimic, luam Ketonal, dormeam o ora, iar ma trezeam, iar luam ketonal. Mama intrase in panica. Am mers seara la Floreasca. Dupa 45-50 min ma consulta asistenta - n-am nimic grav, rauma de la accident. Alt tratament, alti bani pt asistenta.
Luni aceleasi simptome, desi eram sub tratament, numai Ketonalul ma mai linistea. Dupa amiaza la spitalul Colentina, doctorita de acolo foarte rapid m-a consultat (dupa ce a vorbit la tel vreo 10 min) si pe un ton sever: n-are doamna nimic! Alt tratament, alti bani in buzunar.
Marti eram cadavru viu.Toti colegii invatau pt bac, eu nu stiam cum sa iau mai multe Ketonale. Se mama neputincioasa la mine si se abtinea sa nu planga. La recomandarea unei prietene de familie am mers la Panduri, specializat pe ORL.
M-a consultat o doctorita, deja se formase un hematom in nas (era o pungulita cu cheaguri de sange si puroi care isi croia drum spre creier). M-a luat de mana, le-a spus parintilor k imi va face o mica incizie. M-a dus in sala de operatii, m-a pregatit pt operatie, asistenta ii pregatea ustensilele, etc.Mi-a facut injectie in nas (anestezie locala) si a inceput cosmarul. Nu dau toate detaliile, n-am sa spun decat ca am simtit (am simtit pt k anestezia nu si-a facut efectul din cauza infectiei) cum tragea, scotea, impingea tot felu de ustentile pe care eu nu le vedeam, fiind intinsa pe spate si cu lacrimi la ochi datorita durerii. Am auzit knd a spus: da-mi bisturiul. Am inabusit un scancet, pan’ la urma aveam 19 ani, nu puteam sa plang k un copil. A taiat hematomul (din ambele nari) iar la sfarsit a impins in nara stanga drenul foarte rapid (ca si cum ai  baga pixul inapoi in penar) si a impins pana in zona fruntii. Am tipat si am zis cu voce inabusita k ma doare. Mai avea 3 min(credea k asa ma mai linisteste).
Knd am coborat de pe masa de operatie aveam nasul de 3 ori mai mare, simteam ca sta sa explodeze de durere si de umflat ce era. Am luat-o inainte de nebuna, vroiam sa-i vad pe parinti, iar knd i-am vazut am inceput sa plang. Am vazut cum i s-au inmuiat picioarele tatei, m-a luat in brate si m-a dus la masina. Binteles, alt tratament si bani la buzunar (mult mai gros de data asta). A fost o noapte de cosmar. Am facut o injectie f puternica, recomandata in cazuri de urgenta, am luat 2 Ketonale (am vrut sa-l iau pe al 3lea pe furis dar am fost prinsa), mama a dormit cu mine sa ma supravegheze, eu n-am dormit deloc.
Miercuri dim iar la Panduri, mi-a scos pansamentul ( mom in care am crezut k mi-a rupt nasul cu totu’), m-a curatat, m-am dus la liceu si mi-am sustinut atestatul dupa care iar m-am intors la spital, m-a curatat, mi-a facut injectie si mi-a dat drumu. Am fost iar la Colentina sa fac tomografie: aveam osul spart in 2 locuri, zgarciul era zob (la cea mai mica lovitura riscam sa raman fara nas, la propriu), eram plina de puroi in zona ochilor, nasului si putin in zona fruntii.
Faceam zilnic 2 injectii, 3 flacoane dierite, picaturi pt nas non stop.
Vineri am fost la o policlinica din zona pt un control, noi fiind convinsi k ma recuperam si eram ok, insa SURPRIZAA!Iar se formase hematom…
Am avut o reactie puerila si violenta,  dar am fost convinsa de mama sa ma las chinuita a 2-a oara. N-a mai fost k 1 oara, doctora aceasta fiind mult mai blanda, m-a taiat la o singura nara si a fost mama acolo si m-a tinut de mana.
Tot weekendul am stat cu dren in nas, am incercat sa repet ceva pt bac, iar duminica seara l-am scos. Luni dim am fost la examinare, doctorita mi-a dat OKul iar dupa amiaza m-am prezentat la proba orala - Limba si Literatura Romana.
Dupa terminarea “examenului de maturitate” am fost la control, de rutina pt mine, dar bineinteles, cum numai mie mi se poate intampla, trebuia sa fac o a 3-a operatie, chipurile f usoara si rapida. De data aceasta, nasul meu s-a vindecat anapoda (s-a lipit cornetul de nas, ceva de genu) iar creierul nu primea  destul oxigen.
Mai am uneori dureri de nas, mici sangerari, nu sunt grave, dar eu operatia nr.3 n-o mai fac.
A fost o experienta care  m-a marcat pe viata. Cateva luni nu am traversat singura strada sau traversam numai cu cineva de mana (ceea ce se mai intampla si in prezent), tremuram la orice claxon, pur si simplu eram terorizata. Cu cateva sedinte la psiholog am depasit teama de masini, dar de doctori niciodata. Frica de masini am avut-o in urma operatiei.
Iar parintii… cat au umblat cu mine, cat au cheltuit, cat n-au dormit, cat s-au framantat.. parintii tot parinti raman.
Cretinul care a provocat accidentul stia ce patisem, dar m-a vizitat cand aveam “aspect placut” si la amenintarile tatalui meu.
NEPASARE … fie ca este de la om la om, fie din partea cadrelor medicale care mai presus de omenie, au o datorie profesionala.

Submited by: fragma

Stiu ca toate articolele de aici sunt despre faze din Romania, dar poate o sa va faca sa va simtiti mai bine daca va povestesc ceva care mi s-a intamplat in Olanda.

Am plecat din Romania de vreo 14 ani, si de vreo jumate de an locuiesc in Olanda. Sotia mea este gravida, si evident ca primul lucru dupa ce ne-am mutat a fost sa mergem la un spital, sa vedem cum stau lucrurile aici. Am fost invitati la o prezentare pentru viitori parinti la spitalul Bronovo, considerat ca unul dintre cele mai selecte din Olanda (membrii familiei regale se interneaza aici cand au probleme).
Ei, si incepe prezentarea (eram vreo 100 in sala, majoritatea olandezi de conditie buna). Asistenta sefa incepe sa ne spuna ca in Olanda, metoda preferata de nastere e … acasa la tine, pentru ca e mai placut sa nasti acasa, in mediul familiar, etc. Si ei iti trimit acasa o asistenta calificata care sa te ajute in momentele mai … dificile care pot apare. Evident, pentru cazuri mai speciale, poti naste si in spital, au 6 (SASE!) camere pentru nasteri, insa in limita locurilor disponibile. Daca nu au locuri, ei iti recomanda sa incerci la un alt spital.
Ei, daca insisti in prostia asta cu nascutul in spital, trebuie sa stii cateva lucruri: nu deranjezi lumea chiar asa, din orice prostie. Incep contractiile, durerile: tu stai linistit acasa, ca mai poate dura chestia asta inca mult si bine, si cum am zis sunt doar sase camere de nasteri. Deci, stai cu ceasul in mana si cronometreaza, pana incep contractiile sa devina regulate si f.f.f. dureroase. atunci, poti suna asistenta de garda, care te indruma prin telefon ce sa faci mai departe, si hotaraste ea daca ai voie sa vii la spital sau mai stai acasa.
Eh, sa zicem ca ala micu e pe jumatate afara si te lasa sa vii la spital, se naste cel mic, si daca nu e cezariana, vesti grozave: lumea poa sa plece in aceeasi zi acasa, (citez:) \”ca sa te poti bucura imediat de noua familie\”. daca e cezariana? Dupa trei zile poti sa pleci. Si inca ceva: ni s-a spus ca datorita locurilor limitate din spital, e posibil ca sa te zoreasca putin daca sunt alte mamici la rand la nascut.
In timpul nasterii, daca nu e nimic special, doar asistentele vor fi de fata, daca apar complicatii nu poti conta pe medicul tau ginecolog decat daca e prezent la serviciu, altfel un alt medic (poate stagiar ni se spune) o sa fie chemat.

- Aveti un anestezist? intreaba cineva.

-Noi nu, dar imprumutam cand e nevoie de la alta sectie, daca e prezent careva. De obicei in weekend-uri nu prea sunt multi disponibili…
Si in final, ni se aminteste din nou ca nu e necesar sa nasti in spital, recomandarea lor e sa nasti ACASA. E mai organiq.

Submited by: Costi

As dori sa povestesc prin ce am trecut cand a trebuit sa fac o simpla operatie de apendicita prin septembrie 2008.
Eram in clasa a 9-a. In timpul orelor de curs am inceput sa ma simt rau si am fost trimisa la spital de la cabinetul liceului.
Am ajuns eu la spital, nu era nimeni unde ar fi trebuit sa se faca internarile, pana cand intr-un tarziu apare un infirmier care ma anunta ca doctorul care era de garda plecase asa ca m-a trimis la cabinetul sau particular.
Am plecat de la spital in ciuda durerii si m-am dus la adresa pe care mi-a dat-o infirmierul, la doctorul X.
Cand am ajuns acolo,asistenta mi-a comunicat ca pot fi consultata doar in momentul in care voi veni cu un teanc de hartii si cu suma de bani pentru consultatie.
Ssa ca m-am dus la internatul la care stateam si acolo am ramas (eu nu sunt din orasul in care fac liceul, iar parintii mei nu aveau cum sa ajunga la timp).
Peste noapte durerea a devanit insuportabila si a doua zi am hotarat sa ma duc din nou la spiatal.
Am ajuns la spital impreuna cu o colega in jurul orei 11 dimineta, m-am dus la urgente minore, de acolo m-au trimis la pediatrie.L la pediatrie nu aveau medic asa ca am fost trimisa inapoi la urgente si tot asa.
Stateam pe holul spitalului si la un moment dat vad un doctor iesind de la sectia chirurgie. Mma duc la el, il trag de maneca si ii explic cum sta treaba. Ma  ia in cabinet, ma consulta si constata ca este destul de grav, asa ca hotaraste sa ma interneze.
Intre timp parintii mei au apelat la niste cunostinte sa dea spaga  doctorului care trebuia sa ma opereze, doctorului anestezist si asistentelor care urmau sa ma insoteasca in sala de operatie
Buun. Operatia a fost posibila abia a 2-a zi, dupa primirea spagii. Operatia a fost facuta fara efectuarea unor teste inainte, anestezia nu si-a facut efectul, am fost operata pe viu.
O saptamana dupa ce am fost operata asistentele veneau in vizita cand aveau chef, probabil cand se plictiseau de barfa si cafele, ca sa nu mai zic ca trebuia sa te rogi de ele sa iti faca un calmant. Apoi , la externare, doctorul mi-a zis ca pt scoaterea atzelor trebuie  sa ma prezint la cabinet, sa platesc 35 de lei si sunt rezolvata.
Nu m-am mai dus. Atzele mi le-a scos medicul meu de familie fara niciun ban.
Si am multe amintiri de genul acesta in spitalul din Tulcea.
Daca eu am patit toate aceste lucruri dand spaga, nu vreau sa ma gandesc ce se intampla cu cei care nu au posibilitatea de a o face…

Submited by: someone

Avand un copil de 3 ani cu un usor strabism, am hotarat impreuna cu sotul sa mergem sa consultam un specialist. Si cum orice parinte isi doreste ce e mai bun pentru copil, am optat pentru Medlife, faimoasa clinica particulara. Din mai multe motive, insa in primul rand pentru ca nu avem niste servicii care sa ne permita sa lipsim, am optat pentru o programare, chiar daca pretul este mare.
In data de 14. 11. 2008, am avut programare la ora 8, la dr. Tatineanu Marius, Medlife Unirea, programare facuta pentru copilul meu in varsta de 3 ani.
La ora 8 fara 5 minute, am ajuns impreuna cu copilul si sotul, de la Receptie am fost indrumati catre cabinetul doctorului, la usa caruia am asteptat 40 minute, dansul nefiind ajuns in clinica.
Dupa circa 20 minute de asteptare sotul a mers la Receptie unde a cerut o explicatie, insa nu a obtinut decat tacere, ridicat din umeri, domnul doctor nu este, si atat.
Sunt revoltata ca intr-o clinica particulara de prestigiul Medlife se poate intampla asa ceva. Pe de o parte nu este admisibil ca la tarifele practicate sa fiu nevoita sa astept la usa doctorului 40 minute, cu un copil de 3 ani, asta in conditiile in care venisem cu programare, programare facuta cred in data de 10. 11. 2008, deci consider eu ca domnul doctor ar fi avut suficient timp sa se informeze asupra programarilor pe care le are.
Pe de alta parte sunt nemultumita si pentru faptul ca in tot acest timp, de 40 minute petrecute la una medicului, nimeni nu m-a anuntat macar ca intarzie. Mi se pare un minim de bun simt, ca macar sa fiu instiintata, nu sa alerg eu pe holuriule spitalului sa ma interesez de ce intarzie la serviciu un medic, pentru a carui consultatie as fi fost dispusa sa platesc o suma considerabila de bani.
In concluzie, nu mi se pare in regula sa fiu tratata intr-o clinica privata, ca un gunoi, fara nici un pic de respect. Pana la urma este vorba de timpul si banii mei.
Gasesc ca serviciile la Medlife sunt de proasta calitate, daca isi permit astfel de lucruri.
Am incercat sa fac si o reclamatie scrisa, insa nu este posibil. Nu am reusit decat sa trimit un mail in care m-am plans de serviciile lor. Insa deocamdata nu am primit nici un raspuns. Si nici nu prea cred ca voi primi un raspuns, cine sunt eu sa ma lupt cu mamutul Medlife?

Submited by: Mihaela V.